Momentul propice pt intinderea nervilor mei la maxim este dimineata, incepand evident cu orele diminetii, cand cu greu mai poti spera la un loc in tramvai. Nu, nu loc de stat pe scaun, loc de stat in picioare...
Si nu-mi spuneti ca exista autobuz, ca asta stiu. El de existat exista, dar dupa ce ca vine la 100 ani, face si de 5 ori mai mult decat tramvaiul in conditiile unui trafic cu al carui mod de desfasurare suntem la curent cu totii.
Deci ma rezum la a astepta tramvaiul si la a spera sa prind un loc cat de mic pe care sa-l exploatez la maxim (de cele mai multe ori impreuna cu alti “colegi de suferinta”).
Marea problema nu este ca astept sa treaca n tramvaie.
Pot intelege ca, din pacate, in alea 6 statii de la capatul tramvaiului si pana la statia mea sunt suficient de multi oameni incat sa-l umple dar suficient de putini care sa coboare inainte sa ajung eu sa ma urc.
Ce nu pot intelege e de ce toti au tendinta sa se inghesuie in zona usilor, lasand partea centrala aproape goala. De fapt, inteleg de ce fac asta: le e frica sa nu cumva sa ramana prin tramvai. Si totusi nu cred ca suntem asa de veniti din jungla incat sa refuzam sa facem loc cuiva, totul e sa anunti din timp ca intentionezi sa cobori, nu sa taci malc si in momentul in care se deschid usile, sa-ncepi sa-ti faci loc (eventual si din mijlocul tramvaiului, ca sa fie situatia cat mai nefericita) si sa creezi o adevarata nebunie pe scari pt ca pana sa ajungi tu acolo, lumea deja incepuse sa se urce.
Cred ca va puteti inchipui cu totii care-s senzatiile prin care treci dupa ce ajungi sa stai 20-30 minute in statie fara succes, sa-i mai vezi si pe unii care au venit dupa tine cum ajung sa se urce inaintea ta (in situatia asta tanjesc dupa niste bonuri de ordine :) ) si asta numa ca pt ca au avut norocul sa se pozitioneze extraordinar de bine pt ca in momentul in care usile se deschid sa poata sari direct in “locul ala mic de exploatat” de care vorbeam la inceput…si sa nu v-aud cu “ahaha, ce dobi, au trecut pe langa el atatea tramvaie si nici macar unde-i usa n-a putut sa-si dea seama in timpu asta”. Nici gand, nu e vina lui. Fiecare tramvai opreste in alt punct, evident distanta dintre punctele astea, la o prima vedere, este nesemnificativa dar in cazuri d-astea tragice in care pe un singur loc se bat mai multi (si cand zic "se bat" nu exagerez, ghionturile, impunsaturile plus mici dialoguri rautacioase sunt primul pas catre o bataie in toata regula), cativa cm sunt de nepretuit.
Revenind la sentimentele care te-ncearca in momentul in care vezi cum trec tramvaiele pe langa tine fara ca tu sa poti face ceva…incercati sa va imaginati figura unui astfel de om. Hai sa va ajut un pic: deznadajduit, lipsit de speranta, nerabdator sa vina urmatorul doar doar, cine stie, dar in acelasi timp obosit. Eh, intr-o astfel de stare, sa-ti ridici ochii si sa vezi o cucoana care sta bine mersi in tramvai, si se uita la tine cu o privire care parca spune “uite-l si p-asta ce fata are, de parc-ar fi ultimul tramvai de pe pamant” aproape ca te-apuca nervii. Din cauza astora care din-tr-un egoism iesit din comun prefera sa stea in dreptul usii chiar daca o sa coboare la a 4a, a 5a sau chiar la capat sau a alora care spun, in momentu in care cineva incearca sa forteze sa inainteze pt ca ARE UNDE, “unde te-mpingi domne?nu vezi ca nu mai e loc?”…loc mai e , nu e suficient loc sa stam cu totii lejer, asta nu e…mai sunt si cei care se incapataneaza sa se suie in tramvai desi e limpede ca nu mai au unde si ambitia asta a lor nu lasa tramvaiul sa plece ca deh nu se-nchid usile si uite asa, ajungi sa stai ca prostu 20-30 minute in statie…daca nu mai mult, depinde si cat suporti.
Asa ca astept cu nerbadare magistrala aia care va uni drumul taberii nu conteaza cu cine, doar doar s-o mai decongestiona situatia si pe-aici ca imbunatatiri prin alte parti, gen CREIER, nu cred c-o sa apara.
